Sari la conținut

Lala Panait s-a născut în 1983 la București. S-a dezvoltat universitar, profesional și personal la Cluj  mai bine de 18 ani.  Este formată în Antropologie Urbană printr-un Master despre cultura independentă în capitalele europene ale culturii dar și având o bursă post-universitară la Bauhaus Dessau pe tema Urbanismului European și continuând cu un doctorat privind cercetarea și acțiunea artei ca intervenție în spațiul public românesc și german. Lala a înțeles rolul artei, culturii locale și activismului pentru orașele contemporane românești și europene prin organizarea de evenimente și intervenții culturale locale și internaționale, prin prezența activă în rețele europene. În cadrul Asociației Colectiv A s-a implicat în perioada 2009-2015 în cadrul festivalului Temps d’Images, iar între 2012-2019 s-a dedicat muncii în cartier, prin coordonarea inițiativei “La Terenuri-Spațiu Comun în Mănăștur”, proiect cu precedent unic de succes în dezvoltarea comunitară și a politicilor urbane publice și culminat cu implementarea actuală a viitorului Parc pentru cartier. 

Lala organizează și tururi urbane ghidate – „Trăiește Orasul”, pentru ea tururile fiind o altă formă de înțelegere participativă a orașelor și societății noastre. 

Având de asemenea experiența facilitării de procese de planificare strategică, de consultanță dar și ca evaluator de proiecte către diferite ONG-uri, Fundații Comunitare din România, în prezent locuiește în Brașov și  ajută inițiative civice și culturale în a crește sustenabil. De asemenea lucrează cu Inspire Change pentru consolidarea leadership-ului filantropic.