Sari la conținut

Miki Braniște este manager cultural și curator pentru proiecte interdisciplinare, președintele asociației Colectiv A din Cluj. A fost directorul festivalului TEMPS D’IMAGES din Cluj din 2008 până în 2017. Între 2009 și 2016 a fost membră a board-ului de conducere a spațiului de artă contemporană Fabrica de Pensule participând activ la strategia acestui loc până în 2019. De asemenea, Miki este curator pentru programul de artele spectacolului la Fabrica de Pensule.

Miki este interesată de artă ca instrument abil în procesele de dezvoltare a comunităților. Preocupată de transformările economice, social-politice și de mediu care apar în cadrul societății globale, ea este implicată în proiecte împreună cu artiștii inspirați de nevoia de a re-imagina viitorul nostru.

În noiembrie 2015 a primit titlul de „Chevalier des Arts et des Letts” de la Ministerul Culturii din Franța pentru activitatea sa de sprijinire a sectorului artelor spectacolului independent din România.

În anul 2016 a primit premiul pentru proiecte interdisciplinare de la Administrația Fondului Cultural Național și premiul pentru susținerea dansului contemporan din partea Centrului Național al Dansului București.