Sari la conținut

Oana Hodade (n. 1985) trăiește și lucrează la Cluj. A absolvit Actoria la Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureș, în 2008. Cu o educație formală în artele spectacolului, Oana a lucrat atât în teatre de stat, cât și în teatre independente. Treptat, și-a extins interesul către performativitate, peisaj sonor, imagine, text și ilustrație. În practica ei, explorează fragilitatea, intimitatea și spațiul personal, creând lucrări care se concentrează pe redarea de experiențe și senzații. Munca ei are și o dimensiune pragmatică; editează cărți și lucrează alături de structuri independente în producția și promovarea teatrului și artei contemporane. 
Colaborează cu Colectiv A din 2014 pentru Festivalul Temps d’Images și #FMR – forme ușoare de performativitate, dar și pentru medii care vorbesc despre activitatea Colectiv A: websiteuri și o publicație.